Meltdown


Ideea e ca niciodata nu mi-am dorit sa traiesc in Sahara. Sa ma coc stand la umbra, sa ma scuipe camilele, sa scurm dupa apa, sa-mi stea piramidele pe cap. Cine si-ar fi inchipuit c-o sa apuc sa respir aer de 45 de grade, sa mi se scufunde talpa-n asfalt, sa ma stropeasca evacuarile de la aparatele de aer conditionat si sa simt capul cit banita ? Acum 10 ani, conceptul de "incalzire globala" parea o gluma luata in serios doar de Greenpeace si alti cativa "freeks". Si-a venit si ziua cind "incalzirea globala" ne-a ars una peste ceafa de nu prea ne mai revenim. Umblam ca gainile bete dupa o gura de aer racoros, blagoslovim metroul, "mareata realizare", turnam apa-n noi si pe noi ca elefantii. Mai trist e ca, daca nu se intampla ceva, o sa ajungem un cimitir al elefantilor. Dintotdeauna omul a fost un animal energofag, numai ca acum "dezmatul consumist" a ajuns sa ne muste de cur. Si doare-al dracului... Pana la urma toti luam parte la "Operatiunea cur pansat", incercand sa mai carpim ce se mai poate, cat se mai poate. In conditiile in care cam jumatate de Romanie va deveni un mic Kalahari, discutiile marimilor lumii cu privire la "reducerea de emisii" mi se par o frectie trista la un picior de lemn mult prea uscat.
Mi-e dor de-o ploaie ca de mama...
Si, pana la urma, ideea cu "mutatul in Congo" nu suna prea rau. O fi cald si acolo, dar macar ploua odata pe zi. Sa fie blestemul lui Bombo ?
Solutii ? N-am, nu stiu, nu pot. Nu sunt nici Dumnezeu, nici Romica Jurca.

Comentarii