Prostitutia fiscala

Am asteptat putin pana sa scriu pe margine subiectului taxelor pe drepturi de autor, pentru ca n-am vrut sa scriu la nervi. Initial, recunosc, eram si eu unul din sustinatorii grevei fiscale. Dar mi-am dat seama ca daca noi, intelectualii (ma rog, eu sunt inginer :) ) nu respectam legile tarii, ce pretentii sa mai avem de la ceilalti. Bun, e lege, fie si aparuta prin Ordonanta de Urgenta, nu ne tocmim. Platim. Asta e. Stiu ca aici asteptati un "dar". Si vine. Dar de ce onor legiuitorii nu legifereaza prostitutia ca atare? Pentru ca prostitutia fiscala, gata, s-a legiferat. Noi, cei care lucram pe contracte de drepturi de autor suntem, iata, obligati sa dam banii inainte pe niste servicii de care nu stim cand si daca vom avea parte.

1. Platim contributia la asigurarile sociale, dar nicaieri in lege sau in normele de aplicare nu se stipuleaza in ce conditii si in ce cuantum am putea fi beneficiarii ajutorului de somaj. Mai ales ca riscul acestor contracte de drepturi de autor este tocmai acela de a ramane, pe nepusa masa, fara loc de munca (ma rog, fara contract). Deci platim anticipat pentru ce, de fapt?

2. Platim anticipat contributie la fondul de pensii, un sistem defunct de multa vreme, caruia nimeni n-are interesul sa-i faca macar de 40 de zile.  Dar ce garantii avem ca, odata ajunsi la varsta pensionarii (cati vom mai ajunge), chiar vom primi banii? Si cat vom primi? Practicam meserii liberale. E posibil ca o luna sa muncim si trei sa tragem targa pe uscat. Cum se calculeaza vechimea in munca? Cum se calculeaza punctul de pensie? Nu scrie la lege...

3. Platim in avans contributii la sistemul public de sanatate. Dar ne-a intrebat cineva daca vrem sa intram in sistemul public? Mie, unul, mi-e groaza de sistemul public de sanatate. Unde oricum vii cu bani de-acasa. Bani pe care ai putea, fain-frumos, sa-i folosesti pentru plata unei asigurari de sanatate private.

Ideea este ca pentru toate cele trei puncte exista alternative: exista fonduri private de pensii, exista asigurari private de sanatate si am dreptul, cu o meserie liberala asumata, sa mai iau si o pauza din cand in cand, mai ales ca o fac pe banii mei, nu cer nimic de la stat.  De ce ni se refuza dreptul inscris in Constitutie, libertatea de a alege? Oare Curtea Constitutionala nu stie decat sa "salveze" pensiile nesimtite ale magistratilor? Cine mai e, in Romania, garantul drepturilor si libertatilor constitutionale? Recunosc, asta a fost o intrebare retorica... Si ma mai intreb, ce se va intampla in 2011, cand vom depunem declaratiile anuale de venit?

Pe final, zic si eu, ca omul, ca daca tot dam banii inainte, ca la curve, sa putem macar sa alegem cu cine sa ne-o tragem.

Comentarii